miercuri, februarie 21, 2024
AcasăSpiritualitatePS Ignatie: „Devenim ucenicii lui Hristos mai ales atunci când suferim prigoana...

PS Ignatie: „Devenim ucenicii lui Hristos mai ales atunci când suferim prigoana în numele Lui, fără să ne lamentăm”

Miercuri, 26 octombrie 2022, de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Dimitrie Cantemir”, Protopopiatul Huși, cu prilejul hramului sfântului așezământ.

Din soborul slujitorilor a făcut parte și arhimandritul Zaharia Curteanu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Hușilor.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu care i-a insuflat pe martiri, și despre ura pornită asupra lor din partea celor care refuzau credința adevărată:

«Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât» (Ioan 15, 17-18)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ni-l pune spre pomenire pe unul din martirii Bisericii Primare, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. El a avut curaj și o dragoste fără de fisură pentru Domnul Hristos încât a acceptat să își dea viața, să sufere martiriu pentru Cel ce era Mirele iubit al inimii sale.

Pasajul evanghelic ne vorbește despre iubire și ură; iubirea care este întotdeauna a lui Dumnezeu și pe care suntem chemați să ne-o asumăm și să o metabolizăm; și ura care vine de la cel rău, care ne ține departe de Împărăția lui Dumnezeu, de credința în Hristos și de capacitatea de a fi conștienți că noi, prin Taina Sfântului Botez, suntem ucenicii Domnului.

Iubirea a fost cea care le-a dat curaj martirilor să vorbească despre Hristos într-o lume ostilă, în care creștinii erau minoritari.

Iubirea lui Hristos le-a copleșit viețile încât ei nu puneau nimic mai presus de Acesta, nici poziția socială, nici pregătirea lor.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost pus de împăratul Maximian dregător al cetății Tesalonicului. Asumarea acestei funcții nu a constituit pentru el un motiv de incompatibilitate pentru a le vorbi, celor cu care interacționa, despre Hristos în care credea și pe care Îl iubea. În urma acestei mărturisiri, mulți din cei care îl ascultau renunțau la păgânism și își asumau credința în Preasfânta Treime, Dumnezeul cel Adevărat.

Ni se vorbește, în Evanghelie, și despre ură, de faptul că cei care nu au găsit niciun fel de afinitate și de înțelegere a ceea ce înseamnă a fi al lui Hristos, au intrat într-un conflict deschis cu toți cei care se revendicau a fi ai Domnului.

Mulți dintre martirii Bisericii primare erau duși în arene, dați spre mâncare fiarelor, schingiuiți și uciși în cele mai abominabile și greu de suportat forme de supliciu. Toate aceste chinuri cumplite erau declanșate cu intenția ca, în urma suferinței cumplite,  poate vor renunța la credința autentică în Hristos. Nimic din toate acestea nu i-a întors însă pe ucenici de la credința în Hristos.

În sufletele lor vibra puterea dragostei, încât ura nu mai avea niciun fel de înrâurire asupra lor. Ei erau prea plini de iubirea lui Hristos încât să mai simtă biciul urii celor care nu suportau să vadă pe cineva că se închină și crede în Dumnezeu.

Ierarhul Hușilor a vorbit despre asumarea totală a credinței în Hristos și modul în care aceasta își pune amprenta asupra vieții:

Din păcate, noi ne disociem de martirii Bisericii primare, în sensul că ne afectează mult mai mult ura celor care nu-L iubesc pe Hristos, care își pun în mișcare toate dispozitivele pentru a ne clinti din  soliditatea comuniunii și a iubirii față de Biserică.

Dacă ne afectează mai mult ura, ostilitatea și răutatea celor care se năpustesc asupra Bisericii și a slujitorilor ei, este un indiciu că dragostea noastră față de Hristos este foarte firavă.

Dacă inima noastră ar fi ca cele ale martirilor, pline de iubirea lui Hristos, nu ne-ar înfricoșa nimic, nu ar fi ceva care să ne clatine. Nu ar fi nimic care să ne înfricoșeze și să ne facă să credem că credința Bisericii va fi surpată de pe temeliile ei.

Martirii nu trăiau asemenea sentimente, pentru că dacă le-ar fi trăit, ar fi capitulat, ar fi renunțat la Hristos. Ar fi dovedit că pentru ei, credința în Hristos nu este altceva decât o idee, un set de convingeri. Cine deține arta de a manipula, de a semăna confuzie, poate schimba mintea celuilalt. Cu cât cineva este mai perfid și viclean și reușește să îl clatine pe semenul său, cu atât este un indiciu că în acela nu este dragostea lui Hristos.

Noi devenim ucenicii lui Hristos mai ales atunci când suferim prigoana în numele Lui, mai ales atunci când ne bucurăm că suntem prigoniți, fără să ne lamentăm că cineva se năpustește cu o forță căreia nu îi putem face față și ne zdrobește.

Martirii, care mergeau la moarte ca la nuntă, nu se plângeau de chinurile la care erau supuși. Dacă ne vom uita în „Actele martirilor” – o carte în care sunt descrise supliciile la care erau supuși, vom constata că niciunuia dintre martiri nu le-a fost frică, chiar dacă viața le era pusă în pericol.

Suportau chinuri groaznice, pe care, doar descriindu-le, ne înfricoșăm. Niciunul nu a renunțat la credința în Hristos, deoarece aceasta era o expresie autentică a iubirii față de El.

Mărturisirea martirilor era o iubire asumată, indiferent de contextul în care ei trăiau. Ei știau foarte bine că numai simpla pronunțare a numelui lui Hristos atrăgea după sine moartea sigură.

Ura celor care nu Îl suportau pe Hristos era topită de iubirea martirilor pentru El.

Prin moartea lor, martirii trăiau moartea lui Hristos de pe Cruce. Cu cât Hristos, pe Cruce, era mai calomniat și batjocorit, socotit demn de tot disprețul, El nu înceta să își reverse dragostea Sa dumnezeiască. De aceea a rămas pe Cruce. Nu a capitulat, nu a fost doborât de ura celor care, în iluzia lor, credeau că pot să Îl omoare pe Dumnezeu. Jertfa izvora din dragostea Sa dumnezeiască – El ne iubește mai ales când noi nu merităm acest lucru.

O asemenea moarte au avut și martirii. Au rămas neclintiți în dragostea lui Hristos. Regăsim acest lucru în viața Sfântului Dimitrie. El a fost închis din porunca împăratului Maximian. Îl însemnează cu semnul crucii pe Nestor, și îi spune: „pe Lie îl vei învinge, iar pe Hristos îl vei mărturisi”. Împăratul a fost dezamăgit că i-a fost omorât unul din ostașii cei mai buni, care reușea, prin forța sa fizică, să îi extermine pe creștini – oferind spectacol celor care erau în arenă.

Împăratul a dat poruncă ca Sfântul Dimitrie să fie ucis. Trupul său a devenit izvorâtor de mir, plin de mireasmă duhovnicească. Mireasma vine din iubire. Omul care urăște, sufletește vorbind, miroase urât. Omul care iubește izvorăște mireasmă frumoasă. Mirul care izvora din trupul Sfântului Dimitrie era mirul dragostei pe care a avut-o față de Hristos.

Sfântul Dimitrie să ne dea puterea ca inima noastră să fie plină de iubirea lui Hristos, astfel încât să nu ne doboare ura celor care sunt în contrast față de învățăturile Evangheliei și nu au ajuns la înțelegerea că Dumnezeu este o realitate care ne împlinește pe noi, oamenii.

La finalul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a hirotesit-o întru stavroforă pe monahia Teodora Pavel, stareța Mănăstirii „Dimitrie Cantemir”.

ALTE TITLURI
- RECOMANDAM -spot_img

ULTIMELE TITLURI